Autorităţile Capitalei ATENŢIONEAZĂ! Numărul unităţilor de transport public A FOST REDUS
Mai puţine autobuze şi troleibuze circulă începând de astăzi pe străzile din Capitală. Autorităţile au redus numărul acestora pe timp de vară. Reprezentanții Primăriei și-au motivat decizia prin fluxul mic de pasageri în această perioadă.
Pe străzile din Capitală circulă, începând de astăzi, doar 260 de troleibuze și 117 autobuze, cu 42 și, respectiv, șapte vehicule mai puțin.
"După finalizarea examenelor de BAC, cât şi examenele la universităţi, vom studia fluxul de călători şi în dependenţă de cercetară, rezultate, vom reveni la numărul de autobuze planificat pe fiecare rută în parte", a declarat şeful Parcului Urban de Autobuze, Iacob Capcelea.
"Analiza fluxului ne va arăta. Dacă este necesar noi suntem gata întotdeauna de a suplini numărul de unităţi de transport", a precizat şeful Regiei "Transport Electric" Chişinău, Gheorghe Morgoci.
Dacă până acum, în orele de vârf, troleibuzele de pe linia opt circulau la un interval de 10 minute, de astăzi, călătorii vor aştepta în staţii cu cinci minute mai mult.
Cei mai muţi dintre locuitorii Capitalei nu sunt deranjaţi de modificările din transportul public:
"Depinde pentru fiecare dacă e comod. De exemplu pentru mine e de ajuns troleibuzul, cu acesta eu circul. Şi nu cred că m-aş plânge. Dar pentru alţii poate că este o problemă".
"Lumea se odihneşte, pleacă, dar nu se simte lipsa, e bine".
"Studenţii foarte mulţi pleacă în sat. Şi ar fi rezonabil din punct de vedere economic pentru Chişinău. Facem economii şi cred că e bine".
Troleibuzele și autobuzele vor ieși, în continuare, pe trasee în intervalul 06:00-22:00.
De asemenea, linia de microbuz 119 care leagă sectoarele Râșcani și Botanica și urma să fie anulată de astăzi, va circula în continuare pe același traseu.