Autorităţile de la Chişinău reacţionează la intenţiile Găgăuziei de a obţine independenţa: Vor destabilizarea situaţiei
Ameninţările cu separarea de Republica Moldova ale găgăuzilor reprezintă o încercare de a destabiliza traseul european al ţării noastre. De această părere sunt şeful statului şi unii reprezentanţi ai coaliţiei de guvernare. Mai mult, deputaţii îi invită la dialog pe liderii de la Comrat, pentru a oferi explicaţii despre cum anume le sunt încălcate drepturile şi ce presupune mai multă autonomie. Totodată, premierul Iurie Leancă spune că iniţiativa este una pur politică.
"Eu apreciez această acţiune drept o verigă din lanţul de acţiuni privind destabilizarea situaţiei din RM. Autonomia de care dispune, astăzi, Găgăuzia este suficientă pentru a-şi apăra toate drepturile prevăzute de normele naţionale şi internaţionale", a declarat preşedintele ţării, Nicolae Timofti.
Şi premierul Iurie Leancă, dar şi deputaţii cred că iniţiativa ascunde anumite interese.
"Este un lucru serios care, teoretic, ar putea pune în pericol integritatea şi independenţa Republicii Moldova. Eu bănuiesc că este iniţiativa unui grup mai mic, care are anumite scopuri politice obscure şi că nu are nimic comun cu voinţa şi doleanţele majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv a celor care locuiesc în autonomia găgăuză", a declarat Iurie Leancă.
Mai mult, deputaţii îi invită la dialog pe reprezentanţii Găgăuziei.
"Dacă ei consideră că sunt limitate acele drepturi legal date lor, ca statut special al Găgăuziei, îi invităm la o platformă de comunicare", a declarat deputatul PD Andrian Candu.
"Noi nu cunoaştem încă ce se întâmplă în Găgăuzia. Când vor fi clarificate toate aspectele, vor fi făcute declaraţii, vor fi emise poziţii oficiale", a declarat liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ.
Comuniştii susţin că vinovată de situaţia din Găgăuzia este guvernarea.
"Forţele care stau în spatele acestui efort sau poate plan acum în fel şi chip încearcă să destabilizeze situaţia prin intermediul Găgăuziei", a declarat deputatul PCRM Iurie Muntean.
Iar liderul PL, Mihai Ghimpu, crede că în spatele acestor acţiuni ar sta Rusia.
"O nemulţumire a Federaţiei Ruse pentru alegerea vectorului european de către noi. Asta este. Ei mai au butonaşe pe care mai apasă pe la Tiraspol, pe la Râbniţa, pe la Comrat. Cinci mii de semnături câte sunt acolo e un nor deasupra unui iaz", a spus Mihai Ghimpu.
Marţi, un grup de găgăuzi a cerut Adunării Populare să solicite Parlamentului de la Chişinău respectarea statutului autonomiei Găgăuze şi spun că, în caz contrar, vor cere independenţa regiunii.
- Găgăuzii vor INDEPENDENŢĂ! Cetăţenii din UTA Găgăuzia au colectat semnături pentru iniţierea unui referendum
- CEC: Semnăturile privind independenţa Găgăuziei au fost colectate cu încălcarea procedurii
- Găgăuzii nu vor independenţă, ci sunt nemulţumiţi de modul în care autorităţile de la Chişinău respectă statutul autonomiei
- Iurie Leancă, despre iniţiativa celor din Găgăuzia: Nu are nimic comun cu voinţa majorităţii cetăţenilor