Autoritățile de la Paris, în ALERTĂ! Mii de francezi sunt implicați în jihad în Siria și Irak
Mai mult de 1.900 de cetățeni francezi sau rezidenți în Franța sunt implicați în jihad, cu o treime în plus față de luna ianuarie 2015, potrivit cifrelor Ministerului de Interne de la Paris, actualizate la mijlocul lunii mai, care îi recenzează pe cei care se află, s-au deplasat ori au "veleități de plecare" în Siria și Irak, scrie agerpres.ro cu referire la cotidianul Le Monde.
Printre cei care au fost ori se află încă în Irak sau în Siria, în jur de 190 sunt în tranzit, în principal în Turcia.
Aproape 250 au revenit pe teritoriul Franței și sunt, în majoritatea lor, încarcerați ori sub control judiciar, alții fiind plasați sub supraveghere.
Ministerul de Interne oferă și alte informații despre cei 650 de francezi aflați în prezent în rândurile teroriștilor: aproximativ 20 sunt combatanți minori, în timp ce alți 60 de băieți și fete sunt "implicați" în jihad, dar nu se află acum în Siria ori Irak.
Aceste cifre nu îi includ pe cei câteva zeci de copii născuți în Siria ori Irak sau plecați împreună cu părinții lor, fără a avea posibilitatea de a face o alegere, precizează Ministerul de Interne.
Acestui bilanț li se adaugă cei în jur de 175 de jihadiști francezi presupuși morți în Siria sau Irak în ultimii ani.
Externe
- Suspectul-cheie în atacurile de la Paris a fost extrădat din Belgia în Franța
- Statul Islamic A ORDONAT atentate în Roma. Poliţia a arestat mai mulţi suspecţi
- Numărul persoanelor ucise de mercenarii Statului Islamic atinge valori ALARMANTE
- Cel mai căutat terorist australian a fost ucis în urma unui raid american în Irak
- Statul Islamic își pierde influența în Irak. Cât teritoriu ocupă față de anul 2014
- Un comandant al grupării terorist Stat Islamic, capturat în timpul unui raid la sud-est de Palmira