Autorităţile din Cehia înăspresc restricţiile în nord-estul ţării
Autorităţile cehe au înăsprit restricţiile în nord-estul ţării în urma creşterii substanţiale a numărului cazurilor de COVID-19, reinstituind obligativitatea purtării măştii şi reducând programul de funcţionare a restaurantelor, transmite vineri Reuters.
Ministrul sănătăţii ceh Adam Vojtech a anunţat pe Twitter că evenimentele publice cu mai mult de 100 de participanţi vor fi interzise în regiunea Moravia-Silezia, iar lucrătorii transfrontalieri vor trebui să prezinte un test negativ de COVID-19 la fiecare două săptămâni. Barurile şi restaurantele vor fi închise în intervalul orar 23:00-08:00.
În Republica Cehă au fost de la începutul epidemiei 355 de decese cauzate de noul coronavirus, cu mult mai puţine decât în ţările vest-europene, dar în ultimele trei săptămâni a înregistrat o creştere masivă a numărului de infectări, cele mai multe noi cazuri fiind concentrate în regiunea industrială Moravia-Silezia, frontalieră cu Polonia şi Slovacia.
În zona vizată de măsuri, care include oraşul Ostrava, trăiesc aproximativ 11 procente din populaţia de 10,7 milioane de persoane a Cehiei.
De la ridicarea măsurilor de izolare naţionale impuse în luna martie, autorităţile de la Praga au promis să evite introducerea altor restricţii la nivelul întregii ţări şi să adopte în schimb măsuri de răspuns pentru limitarea focarelor regionale.
În şapte din ultimele zece zile în Cehia s-au înregistrat cel puţin câte 100 noi cazuri de infectare cu COVID-19, o mare parte dintre cazuri consemnându-se în rândul lucrătorilor de la compania minieră de stat OKD.
Cehia a raportat joi un număr total de 13.612 cazuri de COVID-19, dintre care 4.617 cazuri active, scrie agerpres.ro.