Autorităţile din Filipine intenţionează să instituie legea marţială în ţară. "Parcă a venit sfârşitul lumii" (VIDEO)
Autorităţile din Filipine continuă să lupte cu dezastrul lăsat de cel mai mare taifun înregistrat vreodată în lume. Acestea au anunţat că iau în calcul instituirea legii marţiale sau a stării de urgenţă din cauza pagubelor uriaşe şi a jafurilor în creştere.
Preşedintele Filipinelor, Benigno Aquino, a anuţat că a dislocat sute de militari şi poliţişti pentru a menţine ordinea în mai multe regiuni din ţară cuprinse de haos. Aceasta deoarece bande de infractori au spart magazine şi bănci şi au jefuit puţinele camioane cu ajutoare umanitare care au reuşit să ajungă în zonele distruse de taifunul Haiyan.
În timpul tradiţionalei rugăciuni săptămânale de la Vatican, Papa Francisc s-a rugat pentru filipinezi şi a făcut un apel la mobilizare şi la ajutarea lor. Între timp Uniunea Europeană, Statele Unite şi Australia, au trimis deja primele ajutoare, cu sprijinul mai multor companii din lume.
"Tatăl, mama şi copilul meu au dispărut. Din greaşeală, i-am scăpat mâna copilului meu şi nu-l mai găsesc".
"Avem nevoie de ajutor! Nu mai avem ce mânca. Casele noastre nu mai există".
"Parcă a venit sfârşitul lumii".
Autorităţile au anunţat că majoritatea oamenilor au murit înecaţi sau striviţi de clădirile care s-au prăbuşit. Până în prezent bilanţul victimelor este în jur de zece mii iar peste două mii de persoane sunt date dispărute. Cifrele însă continuă să crească odată cu accesul salvatorilor în mai multe zone afectate. Între timp, peste un milion de oameni din centrul insulelor Filipine s-au adăpostit în alte 37 de provincii din ţară.
Astăzi taifunul a ajuns pe coasta Vietnamului, unde a luat deja viaţa a şase oameni, şi în sudul Chinei, unde a provocat primele pagube materiale, asta chiar dacă a slăbit în intesitate. Aproape 900 de mii de persoane din 11 provincii au fost evacuate în zone sigure.