Autoritățile din Florida au finalizat operațiunea de căutare a victimelor, în urma prăbușirii unei clădiri rezidențiale. Asistentul șefului Serviciului de pompieri și salvare din Miami le-a spus rudelor celor dispăruți că „nu sunt șanse ca cineva să mai fi supraviețuit”.
La locul tragediei a fost ținut un moment de reculegere. Anterior, de sub dărâmături au fost scoase cadavrele a 54 de persoane. Între timp, 86 de oameni sunt încă dați dispăruți.
Clădirea multietajată s-a prăbușit în noaptea de 24 iunie. Cauzele producerii tragediei nu au fost stabilite, deocamdată, dar într-un raport din 2018 sunt menţionate deficienţe structurale.