Autorităţile din Rusia au realizat o campanie inedită de luptă împotriva consumului de alcool
O veveriţă beată face furori pe internet. Este vorba despre o campanie inedită de luptă împotriva consumului excesiv de alcool, lansată de Ministerul Sănătăţii din Rusia, care a adunat peste două milioane de vizualizări.
Autorităţile de la Moscova au lansat campania de luptă împotriva consumului de alcool după ce preşedintele Dmitri Medvedev a spus că obiceiul ruşilor de a bea în exces este „un dezastru naţional”. Spotul are în prim-plan o veveriţă în stare de ebrietate care interpretează un cântec popular rusesc.
Nu se ştie ce impact va avea spotul printre consumatorii de alcool, însă pe internet el a avut succes şi a strâns atât comentarii pozitive, cât şi negative. Potrivit unor statistici recente, fiecare cetăţean rus consumă, anual, 18 litri de alcool, de două ori mai mult decât limita superioară recomandată de Organizaţia Mondială de Sănătate. Într-un raport oficial, dat publicităţii în iunie 2009, se arată că abuzul de băuturi alcoolice provoacă moartea a 500.000 de oameni anual în Federaţia Rusă.