Autoritățile din sudul Australiei nu reușesc să oprească incendiile devastatoare
Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în sudul Australiei. Deși în lupta împotriva flăcărilor au fost antrenați mai mult de 500 de pompieri și 14 avioane, autoritățile nu au reușit, deocamdată, să oprească stihia.
Intervenția devine și mai dificilă din cauza temperaturilor ridicate și a vântului puternic. Șase case au fost distruse de flăcări, iar mai multe se află în pericol.
Totodată, peste 40.000 de oameni din 19 localități au fost evacuați din calea focului după ce vântul și-a schimbat direcția. Salvatorii au cerut ajutorul colegilor din regiunile vecine, iar mai mulți pompieri au avut nevoie de ajutor medical.
De câteva zile, incendiile devastatoare au distrus mii de hectare cu vegetație, mai multe proprietăți și locuințe din sudul Astraliei.