Autorităţile luptă cu nămeţii: Drumurile naţionale au început să fie deszăpezite
Pe drumurile naţionale, dar şi pe străzile Capitalei se circulă fără dificultate. Asigurarea vine din partea autorităţilor, potrivit cărora utilajele de deszăpezire lucrează încă de la primele ore ale dimineţii. Totodată, reprezentanţii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale îi îndeamnă pe toţi cei care au nevoie de ajutor să apeleze, gratuit, la numărul de telefon 901.
Responsabilii dau asigurări că, deşi în Capitală se circulă în condiţii de iarnă, nu sunt străzi blocate.
"Toate arterele principale au fost presurate cu material antiderapant. Lucrăm în continuare pentru menţinerea în condiţii bune de circulaţie a arterelor principale şi, după posibilitate, vom interveni şi pe arterele secundare. În această noapte au lucrat 23 de autospeciale. Pe tot parcursul zilei vor activa 10 unităţi la presurare", a declarat şeful Direcţiei Transport Public şi Căi de Comunicaţii, Adrian Boldurescu.
Totodată, Primăria anunţă, într-un comunicat de presă, că în fiecare sector al Capitalei au fost dislocate câte două echipe ale Regiei "Exdrupo", care curăţă străzile şi presoară material antiderapant.
Potrivit Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, circulaţia rutieră se desfășoară fără dificultăți pe toate drumurile naționale. Peste 180 de autospeciale și 300 de angajați ai societăților pe acțiuni pentru întreținerea drumurilor execută la această oră lucrări de curățare și distribuire a materialului antiderapant. Până la această oră, nu au fost semnalate dificultăți majore în trafic.
Ninsoarea, care a acoperit străzile Capitalei, se pare că nu le-a dat bătai de cap şoferilor:
"Se circulă destul de bine"
"Ne bucurăm că autorităţile au grijă de noi"
"Totul e normal, se circulă foarte bine"
Şi drumurile naţionale sunt monitorizate de serviciile speciale.
"Toate drumurile ţării sunt la moment practicabile. Către ora 6.00 dimineaţa deja lucrau pentru curăţare şi imprăştierea materialului antiderapant pe partea carosabilă 176 de unităţi de tehnică şi peste 300 de persoane. Persoanele în dificultate pot apela la numărul de telefon 901, care este un apel gratuit", a anunţat ofiţerul de presă al Serviciului Situaţii Excepţionale, Diana Ţurcanu.
- Doi copii au murit, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon
- Patru persoane, printre care şi o minoră, au murit în urma incendiilor, noaptea trecută
- Iarna nu e pe placul şoferilor. Spun că întâmpină dificultăţi în trafic
- Şalaru, nemulţumit de deszăpezirea unor drumuri locale. Mai mulţi directori au fost sancţionaţi