AUTORITĂȚILE S-AU AUTOSESIZAT, după ce un ONG i-a pus pe mai mulţi copii de la un liceu din Capitală să stea cu funia la gât
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a deschis o anchetă la liceul. "Lucian Blaga" din Capitală, după ce un grup de elevi au participat la o conferință de presă organizată de Amnesty International Moldova.
În loc să fie la lecţii, copiii au stat cu saci pe cap și cu ștreangul la gât. Directoarea instituţiei, Valentina Olaru, riscă să fie sancţionată.
Ea susţine că nu a ştiut despre faptul că elevii au lipsit de la ore şi va cere explicaţii de la aceştia, dar şi de la părinţii lor.
Totuși, reprezentanții ministerului spun că administrația liceului poartă răspundere pentru cele întâmplate.
"Este regretabil că un conducător al unei instituții de învățământ nu cunoaște ce se întâmplă pe parcursul zilelor, pe parcursul săptămânilor în instituția pe care el o conduce. Erau obligați toți cei care au organizat ieșirea copiilor din instituția de învățământ pe timpul orelor să anunțe conducătorul", a spus șeful Direcției Învățământ General, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Valentin Crudu.
După ce cazul a fost mediatizat,Organizația Amnesty International Moldova a venit cu o reacție, în care a precizat că adolescenții au manifestat interesul de a participa la acea acțiune publică și au cerut chiar o confirmare pentru a o prezenta administrației liceului.
Totuși, în comunicatul de presă nu este indicat dacă şi părinții lor au ştiut despre asta.
Psihologii spun că elevii care au participat ar fi fost manipulaţi, iar această experienţă are un impact negativ.
"Aceste persoane au nevoie să le insuflăm credibilitate şi credinţă în ei, în viitor, în viaţă, în ţară, în tot ce se petrece.Activităţi de genul acesta îi demoralizează pe copii", a spus Gholamali Mohammadifard, psiholog.
În data de 18 octombrie, când președintele Turciei, Recep Erdogan, a efectuat o vizită oficială la Chișinău, organizația non-guvernamentală a organizat o conferință de presă în semn de protest pentru expulzarea profesorilor de origine turcă de la Liceul Orizont.
În cadrul evenimentului, zece elevi de la liceul cu pricina au stat aproximativ jumătate de oră cu saci negri pe cap și cu funii legate de gât.
Social