Autorităţile vor prezenta azi noua strategie de dezvolatare a turismului
Agenţia turismului va prezenta, astăzi, noua strategie de dezvolatare a acestui sector. Autorităţile din domeniu vor anunţa planul de acţiuni, obiectivele, dar şi costurile de implementare ale documentului. Asta în condiţiile în care ţara noastră este vizitată de un număr infim de turişti.
Statisticile oficiale arată că, în prima jumătate a acestui an, Moldova a fost vizitată, prin intermediul agenţiilor de turism, de peste cinci mii de străini. Aproape o jumătate dintre ei a venit pentru afaceri, iar 3,5 la sută - pentru tratament.
Cei mai mulţi turişti au fost din România - peste 15 la sută. Ei sunt urmaţi de cetăţeni ai Rusiei - 10 la sută şi din Polonia - aproape şapte procente. Clasamentul este continuat de turişti din Germania, Ucraina, Italia şi SUA. Printre străinii curioşi să ne cunoască ţara au fost cetăţeni ai Austriei, Franţei şi din Muntenegru.
Datele statistice atestă că şi numărul turiştilor interni s-a redus cu peste 10 la sută, comparativ cu prima jumătate din 2012. În ianuarie-iunie, doar 14 mii de moldoveni au ales să viziteze locurile pitoreşti din ţară.
- Concursul pentru sloganul turistic al R.Moldova, prelungit. IATĂ cele mai haioase propuneri ale participanţilor
- Agenţia Turismului din Moldova recomandă operatorilor să nu vândă pachete turistice pentru Egipt
- Trei parcuri industriale şi un incubator de afaceri urmează să fie înfiinţate până în 2015. Ce alte planuri mai au autorităţile