Autorităţile vor să înfiinţeze secţii COVID-19 pentru copii în spitalele raionale
Autorităţile vor să înfiinţeze secţii COVID-19 pentru copii în spitalele raionale, după ce în Capitală, spitalele cu profil COVID pentru minori au devenit neîncăpătoare. De la începutul pandemiei, peste 1300 de copii s-au îmbolnăvit, adică 5% din totalul infectărilor. Cei mai mulţi pacienţi au vârste între 11 şi 17 ani.
Ludmila, o mămică din Chişinău, este internată împreună cu băieţelul ei de patru ani, la Spitalul Clinic Municipal de Boli Infecţioase pentru Copii. Femeia spune că micuţul s-a infectat cel mai probabil la locul de joacă din curtea blocului.
''Primele simptome au apărut în data de 16 iulie. Atunci el mi-a spus că îl doare capul, era un pic mai obosit. Am măsurat febra şi era 37,4. La spitalul lgnatenco am fost internaţi ca caz suspect, i-au făcut testul şi seara i-au confirmat COVID-19 şi ne-au transferat aici.'', a spus Ludmila, mamă.
În prezent, din cele 100 de locuri disponibile pentru copii în acest spital, 74 sunt ocupate. Aici sunt aduşi pacienţi din toată ţara, pentru că boala poate provoca complicaţii severe.
''La copii, cel mai des în ultima perioadă ca complicaţie apare sindromul Kawasaki. El fiind legat de cazurile coronavirus care este o inflamaţie generalizată la nivel autoimun şi poate aduce complicaţii cardiace trombozice la copii.'', a spus Diana Vlad, medic infecţionist Spitalul Clinic Municipal Boli Contagioase pentru Copii.
În ultima perioadă, numărul de îmbolnăviri a crescut în rândul copiilor. Toţi pacienţii minori ajung în trei spitale din Capitală şi unul din Bălţi. Autorităţile vor să reprofileze unele secţii ale Spitalelor Raionale din sudul ţării.
"Noi când vorbim de sudul Moldovei sunt spitalele din oraşele Cahul şi Comrat. La moment suntem în evaluări din cauza că o să plasăm copii acolo unde există suficienţă competenţă din partea infrastructurii şi suficienţă competenţă din partea personalului medical. La moment evaluăm şi cu o decizie în acest sens o să venim cât mai curând.", a spus Svetlana Lupu, şefa direcţiei politici în domeniul.
Potrivit ministerului Sănătăţii, la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală sunt internaţi 10 copii cu COVID-19 în stare extrem de gravă.