Autorul atacului cu maşină comis în ianuarie 2017, în Melbourne, a fost declarat vinovat
foto: antena3.ro
Şoferul care a intrat în mod deliberat cu maşina în mulţimea din centrul celui de-al doilea oraş ca mărime din Australia, în ianuarie 2017, ucigând zece persoane şi rănind alte 27, a fost declarat marţi vinovat de aceste crime, scrie agerpres.ro.
James Gargasoulas, 28 de ani, a pledat nevinovat pentru atacul comis în centrul oraşului Melbourne din sudul Australiei, poliţia estimând că acesta nu avea legătură cu terorismul.
În acelaşi cartier a avut loc vinerea trecută un atac cu cuţit calificat de anchetatori drept terorist şi revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic. O persoană a fost ucisă în acest atac, iar autorul atacului a fost împuşcat de poliţie, murind ulterior la spital.
Judecătorilor le-a luat marţi doar şase ore pentru a-l declara pe acuzat vinovat la şase capete de omucidere şi 27 de capete de condus iresponsabil, care a pus viaţa altor oameni în pericol. Printre cei ucişi figurează un bebeluş de trei luni ce se afla în cărucior, o fetiţă de zece ani şi un student japonez de 25 de ani.
În timpul audierilor, acuzatul şi-a cerut scuze "din adâncul inimii" pentru acţiunile sale. "Însă nimic nu se mai poate rezolva şi îmi cer scuze. Nici o sentinţă pe termen lung nu va rezolva ceea ce am făcut", a adăugat bărbatul.
El nu şi-a negat rolul în acest carnagiu, însă a declarat că a acţionat sub impulsul "premoniţiilor". Bărbatul nu a invocat eventuale probleme mentale pentru apărarea sa, judecătorul evocând consumul de droguri în momentul comiterii faptelor.
O nouă audiere a fost fixată pentru 29 ianuarie 2019 pentru stabilirea pedepsei.
O persoană a fost ucisă şi circa zece persoane au fost rănite în decembrie 2017 în acelaşi oraş, într-un atac cu maşină. De atunci, australienii şi-au întărit măsurile de securitate, ridicând bariere şi borne de protecţie.