AUTORUL atentatului terorist de la Istanbul în noaptea de Revelion A FOST ARESTAT
Principalul suspect în comiterea atentatului terorist de la Istanbul în noaptea de Revelion, soldat cu 39 de morţi, a fost arestat. Este vorba despre Abdulkadir Masharipov un cetăţean al Uzbekistanului.
Anterior, presa din Turcia a publicat imagini video cu acest individ. El a fost reţinut într-un apartament din Istanbul, în care se afla şi fiul lui în vârstă de patru ani.
În cadrul operaţiunii, au mai fost reținute patru persoane, printre care trei femei şi un kirghiz, stăpânul locuinței în care a fost găsit teroristul.
La căutarea lui Masharipov au fost mobilizaţi atât poliţişti cât şi membri ai serviciilor secrete turce.
În noaptea dintre ani, un individ a intrat într-un club de lux din Istanbul și a deschis focul asupra mulțimii.
39 de oameni au murit, dintre care 25 erau cetățeni străini. Alte 69 de persoane au fost rănite, printre care și o moldoveancă de 27 de ani.
Atentatul a fost revendicat de ISIS.
- UPDATE: Bilanțul dublului atentat de la Istanbul a crescut la 44 de morți
- Un nou atentat terorist în Turcia: Un autobuz cu pasageri, ARUNCAT ÎN AER
- Atentat terorist, dejucat în Germania. Doi frați intenționau să arunce în aer un mall și un târg de Crăciun
- Un moldovean, RĂNIT în atentatul terorist din clubul de noapte din Istanbul
- Care este stare moldovencei rănite în atentatul terorist din Turcia
- ATENTAT TERORIST la Ierusalim: Un individ a intrat cu un camion într-un grup de soldați