Autorul jafului armat, săvârşit la o staţie de carburanţi din sudul ţării, REŢINUT
Unul dintre hoţii prinși acum o săptămână la Chișinău, după ce ar fi furat o maşina din raionul Cahul, era de fapt anunţat în căutare naţională pentru o infracţiune deosebit de gravă.
Anume el este autorul jafului armat, de acum şapte luni, săvârşit la o staţie de carburanţi din sudul ţării.
Acum acest infractor periculos este vizat în două dosare penale.
În luna decembrie, suspectul şi un amic de-al său au intrat mascaţi într-o benzinărie din oraşul Cahul. L-au ameninţat pe operator cu arma şi l-au obligat să le dea toţi banii, după care au dispărut, luând cu ei peste 43 de mii de lei.
În scurt timp, oamenii legii i-au identificat pe ambii tâlhari, dar contrar declaraţiilor ministrului de Interne de la acea vreme, Oleg Balan, a fost prins doar unul.
Mai multe detalii în cadrul emisiunii Unitatea de Gradă de la Canal3.