Avancronica primelor două remize din Liga Campionilor
După o pauză de mai mult de două luni de zile, Liga Campionilor a revenit cu două remize. Șahtar Donețk, formație antrenată de Mircea Lucescu și Alexandru Spiridon, și Bayern Munchen nu au reușit să marcheze niciun gol la Lvov, în turul optimilor de finală. Celălalt meci al serii, dintre PSG și Chelsea s-a încheiat cu scorul de 1-1.
Nemții de la Bayern Munchen au fost cei care au dominat teritorial partida de la Lvov disputată împotriva formației Șahtar Donețk. Cele două formații s-au neutralizat reciproc, iar ocaziile importante de gol au fost foarte puține.
Schweinsteger și Muller au fost cei care au ratat pentru Bayern, nereușind să-l învingă pe goalkeeperul ucrainenilor, Piatov, astfel că meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0.
Muptipla campioană a Germaniei a încheiat partida în zece oameni, după ce Xabi Alonso, care s-a aflat la meciul cu numărul 100 în Liga Campionilor, a fost eliminat în minutul 66, după ce a primit al doilea cartonaș galben.
Tot cu o remiză s-a încheiat și partida de la Paris dintre PSG și Chelsea Londra. Englezii au deschis scorul chiar la prima ocazie periculoasă, în minutul 34.
Terry a centrat, Gary Cahill a deviat cu călcâiul, iar Branislav Ivanovic l-a învins pe Sirigu cu o lovitură de cap. Echipa antrenată de Laurent Blanc a egalat la începutul reprizei secunde, prin super starul Edison Cavani.
Deși au atacat mai mult și și-au creat mai multe ocazii periculoase la poarta lui Courtois, prin Ibrahimovic și Cavani, parizienii nu au reușit să înscrie golul victoriei, astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1.
Returul celor două partide se va disputa pe 11 martie.