AVÂNT SPECTACULOS! Producţia industrială moldovenească, în creştere cu 7,4 la sută
foto: publika.md
canal tv
Producția industrială s-a majorat în prima jumătate a anului cu 7,4 la sută față de aceeași perioadă din 2017. Potrivit BNS, creşterea se datorează dezvoltării industriei prelucrătoare și a sectorului energetic.
Datele mai arată că în șase luni au fost fabricate cu peste 42 de procente mai multe echipamente electrice, iar producţia de remorci și semiremorci s-a majorat cu 37 la sută.
O majorare de peste 22 de procente s-a atestat în domeniul prelucrării lemnului, iar în cel al fabricării hârtiei cu aproape 15 procente.
Statistica mai arată că producția în industria metalurgică s-a majorat cu aproape 14 la sută. De asemenea, au fost fabricate mai multe produse din piele și textile. Tot în prima jumătate a anului, a luat un avânt de două procente şi industria alimentară.