Avantajele pe care le au copiii ce cresc alături de animale de companie
Bebeluşii care îşi petrec timpul în compania unui câine au un risc mai scăzut de apariţie a infecţiilor urechilor şi afecţiunilor respiratorii, decât cei care nu trăiesc alături de animale de companie, susţine un nou studiu, descopera.ro.
Cercetarea nu a identificat şi motivul pentru care se produce acest fenomen, dar sugerează că micuţii care îşi petrec o parte din zi jucându-se afară, împreună cu un câine, au un sistem imunitar mai puternic decât alţi copii. Mai mult, se pare că şi pisicile au un efect benefic asupra copiilor, deşi rezultatele au fost mai puţin semnificative decât în cazul copiilor acompaniaţi de câini.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 397 de copii din Finlanda, ai căror părinţi au ţinut jurnale săptămânale în care au notat starea de sănătate a copiilor în primul an de viaţă, de la vârsta de 9 la 52 de săptămâni.
În total, copiii care au fost crescuţi în case cu pisici sau câini au avut cu 30% mai puţine şanse de a dezvolta simptome de boli respiratorii infecţioase, precum tusea, respiraţia şuierătoare, rinita sau febra, comparativ cu restul copiilor. De asemenea, în cazul acestor copii s-a observat un risc cu 50% mai scăzut de apariţie a infecţiilor la nivelul urechilor.
Cea mai mare protecţie împotriva infecţiilor s-a observat la copiii care au petrecut cel puţin 6 ore în compania câinilor, la polul opus situându-se cei care nu au avut contact cu animale de companie.