"Aventurile" prinţesei Madeleine. Cum şi-a cunoscut soţul şi ce a făcut până să se mărite
În urmă cu trei ani, a traversat Oceanul Atlantic cu inima zdrobită. Acum, prinţesa "petrecăreaţă" a Suediei, Madeleine, se întoarce de la New York la Stockohlm pentru a-şi uni destinul cu noua sa iubire, bancherul Christopher O'Neill.
Madeleine, în vârstă de 30 de ani, este cea mai mică dintre cei trei copii ai regelui Carl al XVI-lea Gustaf şi reginei Silvia, şi a patra în linia de succesiune la tronul suedez. Ea a devenit cunoscută drept prinţesa petrecăreaţă a Suediei, deoarece obişnuia să-şi petreacă nopţile în cluburile din Stockholm, când avea 20 de ani. Tânăra a atras atenţia şi prin hainele sale elegante şi stilul de viaţă glamuros.
Însă viaţa sa nu a fost întotdeauna un basm. În 2010, Madeleine a fugit la New York, după ce a rupt logodna cu avocatul suedez Jonas Bergstrom, pe fondul zvonurilor din presă că ar fi înşelat-o. De atunci, prinţesa a trăit în metropola americană, unde activează în cadrul Fundaţiei "Copiii Lumii", înfiinţată de mama sa.
În urmă cu doi ani, ea l-a întâlnit pe Christopher O'Neill, în vârstă acum de 38 de ani. Bancherul deţine dublă cetăţenie, americană şi britanică, şi a refuzat un titlu regal în Suedia. După nuntă, tinerii căsătoriţi se vor muta înapoi cu traiul în Statele Unite.