AVEREA unui latifundiar. Judecătorul Eduard Ababei deţine peste 300 de terenuri agricole în nordul ţării
Judecătorului Curţii Constituţionale, Eduard Ababei, lejer îi poate fi atribuit şi titlul de latifundiar. Potrivit declaraţiei de avere, magistratul deţine peste 300 de terenuri agricole în nordul ţării.
Ababei este originar din satul Ochiul Alb, Drochia, terenurile le-a cumpărat însă în localitatea din acelaşi raion, Moara de Piatră. Declaraţia de avere depusă de judecătorul Eduard Ababei la Autoritatea Naţională de Integritate conţine 65 de pagini, probabil una dintre cele mai voluminoase.
Potrivit datelor, familia Ababei a cumpărat anul trecut aproximativ 200 de hectare de terenuri agricole. Cel mai mic a costat 376 de lei, iar pentru cea mai mare suprafaţă de pământ a achitat peste 26 de mii de lei.
În 2018, Eduard Ababei împreună cu soţia sa au adunat peste două milioane de lei de la biroul lor de avocaţi la care muncesc ambii şi care le aparţine. În acelaşi timp, magistratul a primit anul trecut aproape 157 de mii de lei pensie. Soţii Ababei deţin o casă de 120 de metri pătraţi primită donaţie în 2016. Imobilul este evaluat la aproape 390 de mii de lei sau aproximativ 20 de mii de euro.
De asemenea, magistratul mai are un apartament de 54 metri pătrați cumpărat în 2013 cu peste 82 de mii de lei sau 4100 euro și un spațiu comercial procurat în 2008 cu suma de puțin peste 75 de mii de lei, adică 3800 de euro. Ultima achiziţie imobiliară, familia Ababei a făcut-o în acest an. Este vorba despre un apartament de 47 de metri pătraţi pentru care a achitat doar 29 de mii de lei.
L-am contactat pe Eduard Ababei să ne explice cum a fost posibil cu 1.500 de euro să cumpere apartamentul. Magistratul a negat acestă achiziţie şi a declarat că, de fapt, locuinţa o deţinea de mai mult timp, iar acest preţ l-a plătit, recent, doar pentru privatizare. Eduard Ababei a menţionat pentru postul nostru de televiziune că toate datele pe care le-a notat în declaraţia de avere şi interes personal sunt veridice, însă nu este de acord să ne ofere un interviu la acest subiect în faţa camerei de luat vederi.
Eduard Ababei este avocat de profesie. În trecut a fost vicepreședinte și președinte al Colegiului civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Bălți. În perioada 2013 – 2016 a condus Consiliul Institutului Național al Justiției. La Curtea Constituţională, Ababei a fost propus de Consiliul Superior al Magistraturii.
- În locuința unui înalt oficial din China, acuzat de corupție, descoperită o avere colosală (VIDEO)
- Salarii de sute de mii de lei şi venituri de milioane din vânzarea bunurilor. Vezi averile candidaţilor la Primăria Capitalei
- Tânăra care a devenit CEA MAI BOGATĂ persoană din Monaco. Averea ei a ajuns la 2 miliarde de dolari