AVERTISMENT: Creșterea majoră a nivelului mării din cauza topirii calotei glaciare din Groenlanda este inevitabilă
Creșterea majoră a nivelului mării din cauza topirii calotei glaciare din Groenlanda este acum inevitabilă, au descoperit oamenii de știință, chiar dacă procesul de ardere a combustibililor fosili care provoacă actuala criză climatică ar urma să se încheie peste noapte, transmite The Guardian, citează digi24.ro.
Noile cercetări arată că încălzirea globală până în prezent va determina o creștere minimă absolută a nivelului mării de 27 de centimetri numai din Groenlanda.
Odată ce continuă procesul de răspândire în atmosferă a emisiilor de CO2, topirea altor calote glaciare și expansiunea termică a oceanului, pare din ce în ce mai probabilă o creștere cu mulți metri a nivelului mării. Sute de milioane de oameni trăiesc în regiunile de coastă, ceea ce face ca inundațiile din cauza creșterii nivelului mării să fie unul dintre cele mai mari efecte pe termen lung ale crizei climatice.
Dacă anul record de topire al Groenlandei, 2012, devine o întâmplare de rutină la sfârșitul acestui secol, după cum este posibil, atunci calota glaciară va produce o creștere „uimitoare” cu 78 centimetri a nivelului mării, au avertizat oamenii de știință.
Studiile anterioare au folosit modele computerizate ale comportamentului calotei glaciare pentru a estima pierderile viitoare, dar procesele fizice sunt complexe și acest lucru duce la incertitudini semnificative în ceea ce privește rezultatele finale.
În schimb, studiul publicat în revista Nature Climate Change a folosit măsurători prin satelit ale pierderilor de gheață din Groenlanda. În plus, a fost analizată schimbarea formei calotei glaciare între 2000 și 2019. Aceste date le-au permis oamenilor de știință să calculeze cât de mult încălzirea globală actuală a îndepărtat calota de gheață de un echilibru.
Estimarea oamenilor de știință de creștere cu 27 centimetri este una minimă, deoarece ține cont doar de încălzirea globală de până acum și pentru că nu sunt incluse unele moduri în care gheața dintr-un ghețar se pierde la marginile calotei de gheață.
Avantajul acestui studiu este că oferă o estimare solidă a creșterii inevitabile a nivelului mării, dar metoda utilizată nu oferă un interval de timp în care gheața va fi pierdută. Cu toate acestea, pe baza înțelegerii generale de către oamenii de știință a modului în care teritorii precum Groenlanda pierd gheața care mai apoi este dizolvată în ocean, cercetătorii au spus că cea mai mare parte a creșterii nivelului mării va avea loc relativ curând.
În 2021, alți oameni de știință au avertizat că o parte semnificativă a calotei de gheață a Groenlandei se află la un pas de a atinge un punct critic.
„Minimul de 27 de centimetri reprezintă deficitul de creștere a nivelului mării pe care l-am acumulat până în prezent și asta ne va costa, indiferent de ceea ce facem în viitor”, a spus Dr. William Colgan, coautor al studiului.
„Fie că va veni peste 100 de ani sau peste 150 de ani, va veni. Creșterea nivelului mării se intensifică în creștere în prezent din cauza traiectoriei climatice pe care ne aflăm”, a mai adăugat Colgan.
Acesta a mai spus și că dacă 2012 devine un an de referință pentru „noua normalitate” de la sfârșitul acestui secol, atunci există mari șanse să asistăm la o creștere minimă cu 78 de centimetri a nivelului mării. „Dar diferența dintre 78 cm și 27 cm evidențiază [diferența] care poate fi făcută prin implementarea acordului climatic de la Paris. Există încă mult spațiu pentru a minimiza daunele”, a mai adăugat cercetătorul.
Ghețarii de munte din Himalaya și Alpi sunt deja pe cale să-și piardă o treime și, respectiv, jumătate din gheață, în timp ce unii oameni de știință consideră că calota de gheață vestică a Antarcticii a depășit punctul în care pierderile majore sunt inevitabile. Oceanele care se încălzesc se extind, de asemenea, contribuind astfel la creșterea nivelului mării. Prăbușirea colosalei calote de gheață din estul Antarcticii, care ar duce la o creștere cu 52 de metri a nivelului mării dacă totul s-ar topi, ar putea fi evitată dacă se iau măsuri rapide pentru ameliorarea crizei climatice, a mai adăugat profesorul Colgan.
Profesorul Gail Whiteman, de la Universitatea britanică din Exeter, care nu a făcut parte din echipa de studiu, a declarat pentru The Guardian că „rezultatele acestui nou studiu sunt greu de ignorat pentru toți liderii de afaceri și politicienii preocupați de viitorul umanității”.
„Este o veste proastă pentru cei aproape 600 de milioane de oameni care trăiesc în zonele de coastă din întreaga lume. Pe măsură ce nivelul mării crește, oamenii aceștia vor deveni din ce în ce mai vulnerabili”, a adăugat Whiteman, care a ținut să precizeze că liderii politici trebuie să crească rapid finanțarea pentru daunele climatice și adaptarea la noile condiții climatice.