AVERTISMENT ÎNGRIJORĂTOR: Țările care vor fi înghițite de ape în viitorul apropiat
Atolii din întreaga lume situați foarte aproape de nivelul oceanelor ar putea dispărea complet sub ape în doar câteva decenii, avertizează într-un studiu Institutul Deltares, scrie digi24.ro.
Sute de mii de persoane vor fi forțate să își abandoneze casele în următoarele decenii, pe măsură ce apele cresc și tind să înghită atolii din oceanele și mările lumii.
Potivit noului studiu, o serie de mici insule Oceanul Pacific și din Oceanul Indian vor trece printr-o criză a refugiaților într-un interval de timp mai apropiat decât cel preconizat în alte cercetări științifice axate pe această problemă, transmite The Guardian.
Studiile anterioare au vizat doar o predictibilitate bazată pe fluctuațiile nivelului mărilor și oceanelor, în timp ce acest nou studiu pune sub lupă un aspect ignorat până acum: impactul inundațiilor asupra surselor de apă potabilă.
Apa oceanică este sărată, iar inundațiile vor contamina toate sursele subterane de apă potabilă ale acestor atoli, făcând micile fâșii insulare nelocuibile până în2030, cel târziu în 2060, subliniază Curt Storlazzi, geolog în cadrul USGS (US Geological Survey) și autorul al studiului.
Sursa primară de apă potabilă în acești atoli este cea furnizată de ploile care se strecoară în subterane și creează depozite de apă pe un strat aflat deasupra fluxului de apă sărată.
Cei circa 500.000 de locuitori de pe acești atoli vor fi doar o mică parte din valurile de migrație climatică care se anunță în viitorul apropiat, spune Dina Ionesco, oficial din cadrul Organizației Internaționale pentru Migrație.
"Milioane de oameni vor fi expuși riscului de căldură extremă, lipsei extreme a apei, inundațiilor, precum și creșterii nivelului mării. Vorbim despre ceva care va juca un rol major în următorii ani în privința relocării de populații", a menţionat Ionesco.
Unul dintre atolii amenințați este Republica insulară Kiribati.
Alte insule care ar putea fi înghițite de ape sunt Insulele Caroline (aparțin Statelor Federate ale Microneziei), Insulele Cook (țară insulară, o republică parlamentară asociată, ca stat liber, cu Noua Zeelandă), Insulele Gilbert (fac parte din Republica Kiribati), Insulele Line (fac parte din Republica Kiribati), Insulele Spratly (insule coraline situate în Marea Chinei de Sud, fiind revendicate de China, Filipine, Taiwan și Vietnam), Insulele Maldive (țară insulară din Marea Laccadivelor), Insulele Seychelles (țară insulară formată din 115 insule din Oceanul Indian) sau Insulele Hawaii (Oceanul Pacific).
- UIMITOR! A fost creată enzima care devorează plasticul. Aceasta ar putea fi folosită pentru a salva oceanele
- 70% din fetele de 10 ani, vaccinate împotriva cancerului de col uterin, în 2017. AVERTISMENTUL medicilor
- Apicultorii din ţară, AVERTIZAŢI să-şi ducă albinele cât mai departe de plantaţii, ca să nu piară din cauza substanţelor chimice