AVERTISMENT ÎNSPĂIMÂNTĂTOR: Europa nu e imună în faţa riscurilor unui conflict atomic
Europa nu este imună în faţa riscurilor unui conflict nuclear, probabilitatea unui scenariu de acest fel fiind mai mare decât în timpul Războiul Rece, avertizează Campania Internaţională pentru Eliminarea Armelor Atomice, organizaţie care a primit Premiul Nobel pentru Pace, scrie realitatea.net.
"Probabilitatea unui război nuclear este mai mare decât era în timpul Războiului Rece, iar, dacă nu vor fi eliminate armele atomice, problema se pune când, nu dacă sunt folosite arme nucleare, fie intenţionat, fie accidental", a declarat miercuri în Parlamentul European, Beatrice Fihn, directorul Campaniei Internaţionale pentru Eliminarea Atomice, .
Printre riscurile actuale privind un conflict nuclear se numără criza dintre Administraţia Donald Trump şi regimul din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un.
Ministrul german de Externe în exerciţiu, Sigmar Gabriel, a avertizat că Europa este expusă riscurilor din cauza "relansării cursei înarmării nucleare".
"Semnele că Rusia se reînarmează, nu doar convenţional, ci şi nuclear, sunt evidente. Europa trebuie să lanseze iniţiative pentru controlul armamentului", a spus Sigmar Gabriel.
Administraţia Donald Trump a pledat recent pentru măsuri strategice de disuasiune, acuzând Rusia că dezvoltă arsenalul atomic, încercând să producă inclusiv o torpilă subacvatică, intercontinentală, autonomă şi invizibilă pe radare, care poate transporta ogive termonucleare. "Rusia consideră Statele Unite şi Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO) drept principalele ameninţări la adresa actualelor sale ambiţii geopolitice", a anunţat Departamenul american al Apărării în raportul intitulat "Evaluare a Situaţiei Nucleare".
"Agenţia americană pentru Informaţii Militare (DIA) estimează că Rusia deţine în prezent un arsenal de 2.000 de bombe nucleare nonstrategice, inclusiv rachete cu rază scurtă de acţiune, bombe neghidate şi dispozitive antinavale care pot fi lansate de bombardiere cu autonomie medie. De asemenea, DIA estimează că Rusia are dispozitive nucleare antinavale, rachete antisubmarin şi torpile", precizează raportul.
- Avertismentul de atac iminent cu rachete balistice din Hawaii nu a fost accidental, ci intenţionat
- AVERTISMENT ÎNGRIJORĂTOR despre încălzirea globală. Ce se va întâmpla în următorii 5 ani
- AVERTISMENTUL făcut de Theresa May: Europenii care vor veni în Regatul Unit după Brexit nu pot avea drepturi depline