Avertisment meteo neobișnuit în Florida: Iguane înghețate vor cădea din cer
Serviciul Meteorologic Național a emis o avertizare inedită pentru statul american Florida, după ce temperaturile au scăzut până aproape de 0 grade. Odată cu această scădere a temperaturilor, are loc un fenomem mai puțin obișnuit: reptilele cad din copaci. Este vorba în special de iguane, care sunt susceptibile la îngheț odată ce temperaturile scad sub 4 grade, anunță The Guardian.
Iguanele îngheață odată ce temperaturile scad la aproximativ 4 grade Celsius. Când sunt înghețate, aceste creaturi cu sânge rece își pierd aderenta și alunecă din copaci. Însă experții au informat oamenii să fie conștienți de faptul că reptilele înghețate deși par lipsite de viață, nu sunt moarte.
Serviciul Meteorologic Național a luat decizia de a avertiza publicul pe Twitter cu privire la probabilitatea crescută de „a ploua” cu iguane.
Pe rețelele sociale au apărut deja imagini cu iguanele înghețate, căzute din copaci.
Din Louisiana până în Carolina, dar chiar și în Florida, temperaturile sunt cu o medie de 10, până la 15 grade Celsius sub pragul considerat normal pentru această perioadă a anului, citat de digi24.ro