AVERTISMENT pentru gestionarii unor blocuri din capitală! Unii locatari îşi pun viaţa în pericol
Gestionarii unor blocuri care nu sunt conectate la reţeaua de gaze naturale şi folosesc butelii au primit avertismente pentru instalarea necorespunzătoare a acestora.
Controalele au fost efectuate, timp de câteva zile, de către reprezentanții Serviciului Situațiilor Excepționale.
Totodată, ei i-au instruit pe unii locatari cum să folosească buteliile de gaz în mod corect.
Pompierii au efectuat razii în mai multe cămine pentru familii din sectoarele Centru și Râșcani ale capitalei. Controalele inopinate i-au luat prin surprindere pe unii locatari care folosesc buteliile de gaz.
"Cam cu frică, dar ce să facem? Altă soluție nu avem. Tot timpul e închis și suntem noi, maturi, copiii nu umblă acolo."
"Îmi este frică, că aici s-au mai întâmplat, am înțeles că mai înainte, cu mult timp în urmă. Dar, ne străduim să fim mai atenți"
Pompierii le-au explicat oamenilor că montarea şi utilizarea buteliilor în bucătăriile comune le pune viața în pericol.
"O mică scurgere din aceste butelii poate forma un amestec explozibil cu aerul, iar la o sursă de aprindere, se poate produce explozia", a explicat un pompier.
Acesta este primul control efectuat anul acesta. Verificările sunt făcute o dată la două luni.