AVERTISMENT: Rusia ar putea primi noi sancţiuni din partea Occidentului
Rusia s-ar putea trezi cu noi sancţiuni din partea Occidentului. Avertismentul vine din partea premierului Marii Britanii, David Cameron. Iar Washingtonul cere Moscovei să respecte dreptul internaţional în timp ce îşi trimite bombardierele să patruleze în Golful Mexic.
"Noi recunoaştem că activitatea militară de rutină este necesară pentru antrenament şi am observat că numărul zborurilor de acest gen a crescut în ultimele luni în apropiere de America de Nord. Totuşi, această activitate trebuie să respecte dreptul internaţional şi să fie desfăşurată confiorm drepturilor altor ţări, ţinând cont de siguranţa avioanelor şi navelor", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA, Jen Psaki.
Anterior, ministrul Apărării din Rusia, Serghei Şoigu, a declarat că ţara sa intenţionează să trimită bombardiere cu rază lungă de acţiune în misiuni de patrulare în Caraibe. Misiunile, care vor include şi vestul Atlanticului, dar şi estul Pacificului, ar urma să se desfăşoare în apropierea apelor teritoriale ale Statelor Unite. În alt context, premierul britanic a declarat că acţiunile Rusiei în estul Ucrainei rămân inacceptabile şi Moscova trebuie să fie pregătită să suporte consecinţele.
"Dacă Rusia va adopta o poziţie pozitivă faţă de libertatea Ucrainei, atunci noi putem anula aceste sancţiuni. Dar dacă Rusia va continua să înrăutăţească lucrurile, atunci măsurile punitive se vor amplifica. Este foarte simplu", a menţionat premierul Marii Britanii.
Occidentul acuză Rusia că a trimis trupe şi echipamente militare separatiştilor din estul Ucrainei.
Externe