AVERTISMENTUL medicilor pentru cei care cumpără produse din carne şi lactate direct din stradă
Alimentele păstrate necorespunzător pot fi adevărate pericole pentru sănătate, pe timp de caniculă. Totuşi, în pofida temperaturilor ridicate din aceste zile, mulţi comercianţi vând direct în stradă produse uşor alterabile.
Potrivit specialiștilor, cele mai periculoase sunt produsele din carne și lactate comercializate în stradă. Cu toate acestea, în jurul pieții centrale din Capitală, zeci de comercianți vând în stradă lapte, smântână, brânză, carne și salam. Ei ademenesc cumpărătorii cu prețuri mai mici decât în piaţă.
" - O dați mai ieftin decât în piață?
- Da. O dăm mai ieftin.
- De exemplu, cât e kilogramul de brânză. 60. dar în piață?
- 70-75. Cumpărători sunt. Care vin mai des ne cunosc".
Unii cumpărători spun că au mai mare încredere în marfa produsă în condiţii de casă.
"Produse de casă doar din stradă poți cumpăra. Oamenii vin din sate. Dar aveți încredere în această carne. Credeți, e bună? Oricum o fierbem", a zis o femeie.
Alţii sunt mai prudenţi și evită să procure produse uşor alterabile de la comercianţii stradali, în pofida preţului redus:
"Carnea și lactatele nu le cumpăr din stradă. Îmi permit doar fructe să iau de aici. Dar pe carne și lactate se așează și muștele".
"Nu este normal să se vândă carnea pe străzi. Nu cumpăr, chiar să fie foamete. Nu pot să cumpăr că e plină de muște".
Potrivit medicilor, produsele alimentare vândute în condiţii necurespunzătoare pe timp de caniculă sunt foarte periculoase pentru sănătate.
"Pot favoriza apariția toxinfecțiilor alimentare carnea și produsele din carne, ouăle. Cum le păstrăm corect? La temperatura frigiderului. Până la plus patru grade Celsius. Nu mai mult de două ore din momentul preparării să fie întrebuințate", a declarat medicul epidemiolog Zinaida Covrig.
O toxinfecție alimentară se manifestă prin grețuri, vomă, dureri abdominale, diaree și febră. Medicii avertizează că automedicația în astfel de situații este contraindicată.
- ATENŢIE! Vânzătorii recurg la şiretlicuri pentru ca marfa lor să arate cât mai bine, chiar dacă nu este proaspătă
- Tot ce trebuie să ştii despre BENEFICIILE semnării Acordului de Asociere dintre Moldova şi UE
- Scandal alimentar între China şi Japonia: Într-o reţea de restaurante fast-food au fost depistate produse alterate