În următoarele trei zile, vremea se va răci simţitor. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe alocuri sunt posibile precipitaţii.
Luni dimineaţă se aşteaptă ceaţă în toată ţara, iar vântul va bate din direcţia Sud, spre Vest. În timpul zilei termometrele vor indica plus 7 grade, iar noaptea minus 4 grade Celsius.
Marţi sunt prognozate precipitaţii în zona de Nord a ţării, cu vânt slab dinspre Nord, spre Vest. Ziua temperatura va fi de plus 7 grade Celsius, iar seara în jur de zero grade.
Pentru ziua de miercuri, meteorologii anunţă vreme stabilă fără precipitaţii, vântul va bate dintre Nord, spre Vest.
Ziua temperaturile rămân neschimbate: de până la plus 7 grade Celsius, iar noaptea vor fi 0 grade.