AVERTISMENTUL OMS: Un nou val de infectări cu varianta Omicron se îndreaptă către estul Europei
Un nou val de infectări cu varianta Omicron se îndreaptă către estul Europei. Declarația a fost făcută de către directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, relatează Reuters, citează digi24.ro. Declaraţiile oficialului vin în contextul în care mai multe ţări europene, între care Cehia şi Polonia, au anunţat o relaxare a restricţiilor anti-COVID-19 în luna martie, dacă numărul zilnic de infectări cu coronavirus se menţine în scădere.
În ultimele două săptămâni, cazurile de COVID-19 s-au dublat în Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Rusia şi Ucraina, a afirmat Hans Kluge într-un comunicat.
OMS a subliniat nevoia menţinerii măsurilor anti-COVID, precum testele rapide, purtarea măştii şi evitarea locurilor aglomerate, afirmând că peste 165 de milioane de cazuri de coronavirus au fost înregistrate până acum în regiunea OMS Europa, dintre care 25.000 de decese în ultima săptămână.
"În faţa valului Omicron şi a variantei Delta, care circulă în continuare în estul Europei, situaţia este îngrijorătoare şi nu este momentul ridicării măsurilor despre care ştim că contribuie la reducerea răspândirii COVID-19", a mai spus Kluge.
El a cerut, de asemenea, guvernelor să analizeze motivele locale pentru ratele scăzute de vaccinare în anumite zone. Mai puţin de 40% dintre cei cu vârsta peste 60 de ani din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Kârgâzstan, Ucraina şi Uzbekistan au primit schema de bază de vaccinare împotriva COVID-19, a mai spus oficialul OMS, scrie Agerpres.
El a precizat că în Bulgaria, Georgia şi Macedonia de Nord, mai puţin de 49% din personalul medical a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID.