Avertismentul teribil făcut de Bill Gates: 30 de milioane de oameni pot fi în pericol
Cu ocazia unei discuţii despre epidemii, găzduită de Societatea Medicală din Massachusetts şi de New England Journal of Medicine, Bill Gates a avertizat că în viitor există riscul unei pandemii globale care ar putea ucide 30 de milioane de persoane în şase luni, iar omenirea nu este deloc pregătită să înfrunte pericolul.
Potrivit Business Insider, Bill Gates a recunoscut că, de obicei, este optimist, amintindu-le oamenilor că s-a reuşit eliminrea unor boli precum poliomielita şi malaria. În ciuda acestui lucru, "există o zonă în care lumea nu face prea multe progrese", a spus Gates, "şi aceasta e pregătirea pentru o pandemie".
Probabilitatea apariţiei unei astfel de boli continuă să crească. Agenţi patogeni noi apar din ce în ce mai frecvent pe măsură ce populaţia mondială creşte şi omenirea se extinde şi în medii sălbatice.
Într-o lume interconectată, este uşor ca boala să se răspândească, în condiţiile în care milioane de oameni călătoresc cu avionul, facilitând răspândirea viruşilor pe tot globul, în doar câteva ore.
Bill Gates a prezentat o simulare realizată de către Institute for Disease Modeling, în urma căreia s-a constatat că o nouă gripa asemănătoare cu cea care a ucis 50 de milioane de persoane în pandemia din 1918 ar putea să omoare 30 de milioane de oameni în şase luni.
Spre deosebire de pregătirile în caz de război, "În cazul ameninţărilor biologice, se observă o lipsă a acestui sentiment de urgenţă", a spus el.
Gates a subliniat că "Lumea trebuie să se pregătească pentru pandemii la fel de serios cum se pregăteşte pentru război".
Dar el a reiterat că este un optimist şi crede că ne putem pregăti mai bine pentru următoarea ameninţare virală sau bacteriană.
În unele privinţe, omenirea este mai bine pregătită acum decât a fost pentru pandemiile anterioare. Există medicamente antivirale care pot îmbunătăţi ratele de supravieţuire şi antibiotice care pot trata infecţii secundare cum ar fi pneumonia asociată cu gripa. De asemenea, se vorbeşte de un vaccin împotriva gripei universale; Gates a anunţat în primăvara aceasta că Fundaţia Bill şi Melinda Gates va oferi 12 milioane de dolari pentru a încuraja dezvoltarea unei astfel de soluţii, scrie businessmagazin.ro