Avertizare! În următoarele zile, nivelul apei în lacul de acumulare Costești-Stânca VA CREŞTE
Avertizare pentru locuitorii din lunca Prutului. În următoarele zile, nivelul apei în lacul de acumulare Costești-Stânca va creşte cu cel puţin un metru, iar din această cauză, râul Prut s-ar putea revărsa în perimetrul localităţii Coşteşti din Raionul Râşcani şi satul Lăpuşna din Hânceşti.
Creşterea nivelului apei este gestionată chiar de responsabilii de la Centrala Hidroelectrică Costești - Stânca de pe râul Prut, care vor mări volumul deversărilor, după ce în zona Carpaților din România au căzut precipitații abundente.
În urma acestor măsuri, nămolul care se acumulează periodic în lac va putea fi curățat mai ușor, spun specialiştii.
”Drept urmări pot fi ridicarea nivelului până la 2.5 - 3.5 m, față de data de nouă mai, a apei în râul Prut, pe sectorul Costești-Stânca, Leușeni. Desigur, aceste volum de apă poate să se reverse în locuri joase, în luncă, cu inundații”.