AVERTIZARE METEO de vreme rece în toată România. Va ninge
Meteorologii au emis o alertă de vreme rece şi de ninsoare pentru perioada următoare, în regiunile estice, sudice și centrale. În București vor fi, de asemenea, lapoviță și ninsoare, de vineri seară, scrie digi24.ro.
ANM avertizează că în intervalul 16 noiembrie, ora 05 – 18 noiembrie, ora 12, vremea va fi deosebit de rece, vor fi ninsori și intensificări ale vântului la munte și precipitații slabe mixte în zonele joase de relief.
În intervalul menționat vremea va deveni rece în toată țara, chiar deosebit de rece în estul și sud-estul teritoriului, unde și vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor fi negative în cursul nopților și al dimineților în majoritatea regiunilor.
În zonele montane va ninge și vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.
În regiunile estice, sudice și centrale se vor semnala precipitații slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviță, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie și al nopții de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie), potrivit ANM.
Lapovița și ninsoarea sunt așteptate în această perioada inclusiv în București.