AVERTIZARE METEOROLOGICĂ: Furtuni şi caniculă în Moldova. Cum va fi vremea în următoarele zile
Embed:
ACTUALIZARE 12.14. Vremea caniculară pune stăpânire pe Moldova. Meteorologii au emis un nou Cod Galben de caniculă care intră în vigoare din data de 29 iulie până în data de 1 august.
În această perioadă, în orele amiezii vor fi înregistrate temperaturi de 33 de grade Celsius și mai mult.
Riscuri:
- risc de afectare a stării de sănătate a populaţiei (leşinuri, crize de hipertensiune, insolaţii, arsuri, deshidratări), îndeosebi a celor din grupele de risc major (copiii, vârstnicii, bolnavii cu afecţiuni cronice, în special cardiace şi respiratorii);
- afectarea capacităţii de muncă;
- veştejirea, uscarea, îngălbenirea frunzelor, fructelor coapte şi necoapte, întreruperea creşterii culturilor agricole.
Se recomandă:
- evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11 – 18;
- purtarea pălăriilor de soare, hainelor lejere de culori deschise, confecționate din țesături naturale;
- consumul zilnic a circa 1,5 - 2 litri de lichide;
- evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice;
- reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice.
(08:28) Meteorologii au emis Cod Galben de furtună, ploi torenţiale şi vânt puternic pentru jumătate de țară.
Se prevăd descărcări electrice, spre seară izolat averse puternice în cantități de 15-25 l/m2, local 30-35 l/m2 cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.
Avertizarea meteo este valabilă până pe 1 august.
Riscuri:
- cantităţile de precipitaţii acumulate pot duce la inundarea gospodăriilor aflate în zonele joase (la baza versanţilor);
- pe unele râuleţe şi cursuri mici de apă sunt posibile creşteri locale ale nivelului apei, izolat cu ieşirea ei în luncă;
- se poate produce blocarea reţelelor de canalizare;
- se poate produce eroziunea solului, înnămolirea şi pătulirea culturilor cerealiere, prăşitoare şi legumicole;
- este posibilă apariţia fenomenului de acvaplanare,care poate să ducă la pierderea controlului direcţiei de mers a autovehiculului.
Se recomandă:
- construirea unor canale de captare şi dirijare a apei;
- curăţarea canalelor de scurgere;
- evitarea deplasării prin zonele uşor inundabile;
- adaptarea vitezei autovehiculului la condiţiile de drum;
- asigurarea stării bune a barajelor de către agenţii economici, în subordinea cărora se află iazuri şi bazine de apă.