Avertizare meteorologică: Pericol de inundaţii
Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează că în urma ploilor puternice, care continuă să cadă, se formează viitura pluvială în cursul superior al râului Prut, în Ucraina. Între satul Criva şi oraşul Costeşti nivelul apei ar putea să crească cu 3,5 - 4,5 metri în următoarele zile. Meteorologii mai spun că este posibilă ieşirea apei în lunca râului Prut pe teritoriul raionului Briceni şi subinundarea terasamentului de cale ferată Cernăuţi - Bălţi.
În acelaşi timp, specialiştii avertizează că în următoarele ore sunt posibile ploi de scurtă durată cu descărcări electrice, izolat, în raioanele din nordul şi centrul ţării vor fi ploi puternice cu grindină şi vijelie în rafale de pînă la 50-70 kilometri pe oră.
În urma ploii torenţiale de ieri 10 gospodării din satul Chişcăreni, raionul Sîngerei şi alte 4 din satul Văleni, raionul Cahul au fost inundate. Colaboratorii Direcţiilor Situaţii Excepţionale raionale au efectuat lucrări de pompare a apei din gospodăriile afectate. Din cauza vîntului puternic, pe 22 iunie, la ora 20:00, au fost deconectate de la energia electrică 35 de localităţi din raioanele Dubăsari, Ungheni, Călăraşi, Nisporeni, Hânceşti, Cahul, Făleşti, Sîngerei, Edineţ şi Briceni.
Avertizarea meteorologică este valabilă până pe 27 iunie.