AVERTIZARE! Risc însemnat de avalanşe în Munţii Făgăraş şi Bucegi
Administraţia Naţională de Meteorologie din România a emis o avertizare de risc însemnat de producere a avalanşelor, valabilă în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la altitudini de peste 1.800 de metri, informează Mediafax.ro.
Avertizarea intră în vigoare luni, 14 martie, la ora 20:00 şi este valabilă până marţi, 15 martie, ora 20:00.
Riscul însemnat de producere a avalanşelor există deoarece "la suprafaţă, se găseşte un strat de până la 25 cm zăpadă căzută în ultima săptămână. Din cauza temperaturilor negative, inclusiv din timpul zilei, acest strat este îngheţat la suprafaţă , fiind depus peste straturile mai vechi, compactate. Ninsorile estimate din intervalul următor vor depune un strat de până la 10 centimetri de zăpadă proaspătă, uşoară şi se vor forma noi plăci de vânt. Pe versanţii suficient de înclinaţi, mai ales la supraîncărcări, stratul superior poate aluneca peste cel vechi, îngheţat, ducând astfel la declanşarea avalanşelor", potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Meteorologii mai precizează că stratul de zăpadă măsoară la această oră 139 centimetri la Bâlea Lac şi 121 cm pe Vârful Omu.
- TRAGEDIE! Avalanşele din munţii afgani au cauzat MOARTEA a peste o sută de oameni
- UN NOU BILANŢ: Câţi oameni sunt daţi morţi, după cutremurul din Nepal
- Ninsoare în plină vară! Munții României au fost acoperiți de zăpadă (VIDEO)
- Prima ninsoare din această toamnă! Temperaturile au scăzut simţitor. Ce spun meteorologii
- Au loc fenomene paranormale! Cărarea misterioasă pe care OAMENII DISPAR fără urmă (FOTO)
- Accident teribil în munții Făgăraș. Un bărbat a murit după ce s-a izbit de stânci