Avertizarea făcută de Francois Hollande: Ţara noastră este în război
Preşedintele francez a făcut o declaraţie de presă în această seară, după atacul de la o biserică din Rouen, în timpul căruia preotul paroh în vârstă de 84 de ani a fost ucis de doi adepţi ai organizaţiei Stat Islamic. „Ţara noastră este în război”, a spus Francois Hollande. El a avertizat că acest război, împotriva terorismului, va fi de lungă durată. În acelaşi timp, presa franceză scrie că un prieten al unuia dintre cei doi terorişti susţine că tânărul i-a spus în urmă cu două luni că va ataca o biserică, scrie digi24.ro.
„Cei doi terorişti au fost ucişi de poliţişti. Salut curajul acestora (al poliţiştilor – n.r.)”, a declarat Francois Hollande la începutul discursului ţinut la Palatul Elysee.
„Catolicii din Franţa şi din întreaga lume sunt înmărmuriţi. Să ataci o bisercă, să ucizi un preot, asta înseamnă să profanezi Republica (Franceză – n.r.), să împrăştii teroare”, a spus preşedintele francez.
„Ţara noastră este în război. O luptă se duce în exterior, în Siria şi Irak. O alta este în interior împotriva jihadiştilor, a extremiştilor, a teroriştilor. Iar adevărul este că acest război va fi de lungă durată. Şi vă asigur că-l vom câştiga”, a mai spus Francois Hollande.
Preşedintele francez şi-a anulat vizita lucru pe care urma să o facă miercuri în Cehia. Este a doua oară când evenimentul este anulat. Prima dată s-a întâmplat după atacul terorist de la Nisa, de pe 14 iulie, în care au murit 84 de oameni.
Unul dintre cei doi autori au luării de ostatici din biserica Saint-Etienne-du-Rouvray a fost identificat oficial. Tânărul de 19 ani, care era cunoscut serviciilor speciale, a încercat de două ori să ajungă în Siria, în 2015. Atunci, a fost acuzat de asociere cu o organizaţie teroristă şi a stat în arest preventiv. A fost eliberat sub supraveghere, scrie Le Figaro.
Acelaşi cotidian francez citează RTL, conform căruia unul dintre terorişti declarase, în urmă cu două luni, că va ataca o biserică. Declaraţia îi aparţine unui prieten. Acesta spune că tânărul vorbea tot mai des în ultima perioadă despre islam. „Mi-a zis: Voi ataca o biserică. Mi-a spus acest lucru în urmă cu vreo două luni, în timp ce ieşeam din moschee. Jur pe viaţa mamei mele că nu l-am crezut”, a spus prietenul teroristului.
În acelaşi timp, Francois Bayrou, fost candidat la preşedinţie şi preşedinte al Mişcării Democratice – formaţiune politică de centru -, acuză autorităţile că nu au ţinut sub supraveghere situaţia din Rouen. „Toată lumea ştie sau trebuia să ştie că aici există o moschee salafistă (mişcare islamistă ultra-conservatoare – n.r.) şi o comunitate de fanatici, dintre care unii au plecat în Siria”, a declarat politicianul.