Avertizarea Kievului: Rusia poate începe o nouă ofensivă
Embed:
Rusia atentează la independenţa Ucrainei şi ar putea lansa o nouă ofensivă în estul ţării. Acuzaţiile au fost lansate de premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, într-un interviu pentru Associated Press.
Potrivit oficialului, Rusia nu este interesată în soluţionarea conflictului cu forţele separatiste. Mai mult, şeful executivului de la Kiev a îndemnat comunitatea internaţională să facă front comun pentru a respinge agresiunea Moscovei.
Autorităţile de la Kiev au acuzat în repetate rânduri Rusia de implicare directă în conflictul militar din regiunea Donbas, soldat cu peste 6.000 de morţi. De cealaltă parte, Kremlinul a negat de fiecare dată aceste informaţii.