AVERTIZAREA medicilor! Expunerea în exces la razele solare poate îmbătrâni tenul şi cauza cancer de piele
Soarele e bun, dar cu măsură. Atenţionarea vine din partea medicilor potrivit cărora, expunerea în exces la razele solare poate îmbătrâni tenul şi chiar poate cauza cancer de piele. Specialiştii spun că, în perioada caniculară, tenul are nevoie de o îngrijire specială. În timp ce unele femei merg la cosmetolog pentru proceduri de hidratare, altele apelează la metode tradiţionale.
În perioada toridă a anului, medicii spun că trebuie să bem mai multă apă, să nu ne expunem prea mult la soare şi să folosim creme cu factor mare de protecţie.
"Anume în perioada estivală, este bine de a hidrata intensiv pielea, iar cremele trebuie să fie cât mai uşoare, hidratante. Nu e bine să riscăm. În caz contrar, vom avem tenul afectat de razele ultraviolete, iar pielea va îmbătrâni", a menţionat medicul cosmetolog Nina Pisari.
Când vine vorba despre protecţia solară, femeile recurg la metode diferite.
"Mă folosesc de diferite creme împotriva razelor ultraviolete. Când soarele e puternic stăm la umbră", a explicat o doamnă.
În schimb, femeile de la ţară spun că rămân fidele reţetelor moştenite de la bunici.
"E mai bine să te protejezi cu ceva natural. Tai un pepene, şi pune felii pe faţă. E o reţetă bună", a explicat o femeie.
Medicii atenţionează că expunerea la soare în exces poate duce la cancer de piele. Potrivit datelor Institutului Oncologic, în 2011, aproximativ 400 de femei au fost diagnosticate cu această boală.