AVERTIZAREA METEOROLOGILOR: Moldova este ameninţată de secetă
Meteorologii au emis cod galben de secetă hidrologică. Avertizarea este valabilă până în data de 5 august.
"În legătură cu lipsa precipitațiilor și temperaturilor înalte ale aerului, în râurile și lacurile de acumulare din țară se atestă Seceta Hidrologică. Solicităm agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă.", se spune în mesajul instituţiei.
Totodată, specialiştii anunţă că în legătură cu Decizia Întreprinderii de Stat „Direcția Nodului Hidrotehnic Costești-Stânca” de a micșora volumul deversării apei din Lacul de Acumulare Costeşti-Stânca (r.Prut) până la 38.0 m3/s, Centrul Hidrologic prognozează scăderea nivelului apei în intervalul 29 iulie - 13 august pe sectorul:
- or. Costeşti – or. Leova cu 0.4 – 0.7 m;
- or. Leova – s. Giurgiuleşti cu 0.8 – 1.3 m.
Publika.md aminteşte că meteorologii anu emis şi cod galben de vreme caniculară, care este valabil până în data de 30 iulie. Pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33- 34°C.