Avertizările petroliștilor: Presiunile unor cetățeni ar putea lăsa oamenii fără carburanţi
Presiunile populiste pe care le fac unii politicieni asupra petroliştilor ar putea lăsa cetățenii fără benzină și motorină.
Avertizarea vine din partea importatorilor de carburanţi, care susţin că recentele majorări au fost făcute în urma scumpirii combustibilului pe pieţele externe. Iar politizarea subiectului şi obligarea companiilor să reducă preţurile ar putea duce la pierderi şi chiar la o criză locală.
Potrivit unui comunicat de presă al petroliştilor, dacă în luna martie o tonă de benzină costa 608 dolari, la mijlocul lunii mai preţul a crescut până la 682, cu peste 12 la sută mai mult.
Iar în cazul motorinei, majorarea a fost de nouă procente. În urma modificării cotaţiilor internaţionale, prețurile nu au crescut doar la noi, dar şi în România şi Ucraina.
Importatorii îşi justifică recentele majorări şi prin faptul că de aproape un an, instituțiile statului au cerut înghețarea prețurilor pentru benzină și motorină, decizii ce ar fi provocat pierderi companiilor.
De asemenea, noile preţuri pentru carburanţi au fost influenţate şi de cotaţiile valutei naţionale. Leul s-a depreciat în raport cu dolarul cu aproape cinci la sută. Printre politicienii care au speculat pe marginea majorării preţurilor pentru benzină şi motorină se numără reprezentanţii blocul politic "ACUM".
Amintim că, după ce majoritatea benzinăriilor din ţară au afişat noi preţuri pentru carburanţii, Consiliul Concurenţei s-a autosesizat şi a anunţat că va investiga acest caz. Şi asta pentru a stabili dacă nu cumva între companiile petroliere a existat o înțelegere de cartel.
- Motivul pentru care mașinile diesel ar putea dispărea de pe drumurile din Europa
- SURPRIZĂ! S-au ieftinit carburanții! Cât costă un litru de benzină
- Peste 58 de oameni au murit, iar 37 au fost răniţi în timp ce furau benzină în Niger
- Benzina și motorina s-au scumpit. Noul preț stabilit de stațiile de alimentare