Avioane israeliene au atacat obiective ale Hamas în Fâşia Gaza
Foto: ziare.com
Avioane israeliene au atacat obiective ale mişcării islamiste Hamas din Fâşia Gaza, după un tir de rachetă palestinian asupra zonei de sud a Israelului, a anunţat armata israeliană într-un comunicat, informează AFP, scrie agerpres.ro.
Nici loviturile aeriene de luni, nici tirul de rachetă de duminică seara nu au făcut victime.
Înainte de aceasta, ostilităţi au avut loc pe parcursul întregului sfârşit de săptămână. Forţele terestre israeliene au ucis doi tineri palestinieni în timpul unui schimb de focuri la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, iar aviaţia a lovit 18 instalaţii ale Hamas în două valuri de atacuri, potrivit armatei.
Aceste raiduri au constituit o ripostă la o explozie, aparent cauzată de o încărcătură-capcană palestiniană, în care au fost răniţi sâmbătă patru soldaţi israelieni care inspectau gardul de sârmă ghimpată instalat la frontieră. Doi dintre soldaţi au fost răniţi grav, însă viaţa lor nu este în pericol, subliniază armata israeliană.
Aceasta este una dintre perioadele cele mai tensionate de la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel după conflictul din 2014 dintre forţele israeliene şi Hamas, care controlează acest teritoriu.
În timpul noilor raiduri întreprinse luni, "avioane de luptă au vizat infrastructuri subterane în sudul Fâşiei Gaza, ca răspuns la proiectilul lansat asupra Israelului", a notat armata în comunicatul său.
Ea nu a oferit precizări cu privire la natura obiectivelor vizate. Surse din cadrul serviciilor de securitate palestiniene au declarat că mai multe rachete au fost trase asupra unor obiective situate la est de oraşul Rafah.