Avioane militare ungare au interceptat un avion austriac în vestul țării
Avioane de vânătoare Gripen din Forțele aeriene ungare au fost ridicate de la sol, joi, după ce un avion de agrement a intrat în spațiul aerian al Ungariei fără a avea autorizație, a anunțat Ministerul Apărării ungar, citat de MTI.
Avionul privat decolase din orașul austriac Graz și ar fi intrat în spațiul aerian ungar fără autorizație, în apropiere de Szombathely, notează Digi24.
Avioanele au interceptat aparatul de zbor privat deasupra localității Sumeg și l-au forțat să părăsească spațiul aerian ungar la ora locală 14:35 (12:35 GMT).
Autoritățile austriece au fost notificate despre acest incident, a precizat Ministerul Apărării ungar.
Aviația militară ungară a mai ridicat avioane Gripen pentru a intercepta aeronave străine în ultimele luni. La începutul lunii iunie, un avion Blue Air plecat din România cu destinaţia Paris a fost escortat de aparate de zbor ale aviației ungare pe teritoriul statului vecin.
Un incident similar a avut loc în aprilie cu o aeronavă TAROM în aceeași zonă din spațiul aerian ungar.