Avioane ruseşti, interceptate deasupra Mării Baltice. Ce spun reprezentanţii NATO
Embed:
Patru avioane militare rusești au fost interceptate de forțele Alianței Nord-Atlantice. Aparatele de zbor survolau Marea Baltică și au fost depistate de avioanele de vânătoare de la o bază militară din Lituania.
Potrivit reprezentanţilor NATO, aeronavele ruseşti aveau emiţătoarele deconectate, pentru a nu fi localizate şi identificate.
Ministrul suedez de Externe a calificat situaţia drept inacceptabilă și a explicat că avioanele militare au pus în pericol traficul aerian civil.
Anterior, și autoritățile de la Tallinn au anunțat că șapte avioane militare rusești au pătruns în spațiul aerian al Estoniei.