Avionul premierului bulgar, interzis în spațiul aerian iranian. Care este motivul
Unui avion guvernamental bulgar la bordul căruia se afla premierul Boiko Borisov şi care se îndrepta către Arabia Saudită i-a fost interzis accesul în spaţiul aerian iranian, obligându-l să survoleze Irakul, relatează The Associated Press, scrie digi24.ro.
Autorităţile iraniene au cerut avionului bulgar să părăsească spaţiul aerian iranian, în pofida faptului că avea permisiunea diplomatică să survoleze Iranul, a declarat miercuri, la Riad, ministrul bulgar de Externe Ekaterina Zaharieva, citată de agenţia bulgară BTA.
Zaharieva, care face parte din delegaţia oficială bulgară, a catalogat gestul Teheranului drept un „refuz inexplicabil de ultim moment”.
Avionul a fost nevoit să se întoarcă în Turcia şi să obţină persmisiunea să survoleze Irakul, a precizat ea.
Autorităţile bulgare au cerut explicaţii autorităţilor iraniene, a spus Zaharieva.
Borisov este primul premier bulgar care efectuează o vizită în Arabia Saudită de când cele două ţări au stabilit relații diplomatice în urmă cu 20 de ani.
El s-a întâlnit cu prinţul moştenitor Mohammad ben Salman.