Avocatul Poporului cere ajutorul Procuraturii Generale pentru a salva viața unei paciente care se află în pericol de moarte
Avocatul Poporului cere ajutorul Procuraturii General pentru a salva viața unei paciente care se află în pericol de moarte, după ce autorităţile nu au întreprins nimic pentru a soluţiona situaţia.
Demersul către premier, ministrul sănătăţii, ministrul Finanţelor, comisia de profil, precum şi CNAS a fost depus la finele lunii ianuarie, iar până în prezent autorităţile nu s-au autosesizat.
Între timp, starea sănătăţii pacientei s-a agravat.
Femeia nu poate primi banii necesari pentru realizarea tratamentului peste hotare, fiindcă legea prevede că aceștia vor fi debursați post factum.
Pacienta a fost diagnosticată cu o boală rară (sindromul Budd Chiari) și singura ei șansă de a se trata este o intervenție de transplant hepatic.
O astfel de intervenție nu poate fi efectuată în Republica Moldova din cauza complexității patologiei, precum și a lipsei experienței chirurgicale în astfel de patologii. Din acest motiv, a fost nevoită să se adreseze instituțiilor medicale de peste hotare și, în rezultat, a fost inclusă în lista de așteptare pentru un transplant hepatic la Centrul de Transplantologie în Minsk, Belarus.
"Având în vedere suma enormă necesară pentru această intervenție (125.000 dolari), femeia a solicitat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale acordarea unui ajutor financiar, făcând trimitere la prevederile Ordinului Ministerului Sănătății cu privire la modul de selectare a pacienților pentru tratament costisitor.
Comisia privind selectarea pacienților pentru tratament sau investigații costisitoare a decis alocarea a 15% din suma necesară intervenției, iar ulterior, după demersuri suplimentare din partea Avocatului Poporului, – repartizarea a 30 % din costurile pentru intervenție.
Pacienta însă nu poate beneficia de aceste mijloace deoarece, repartizarea mijloacelor financiare pentru tratament se efectuează doar după efectuarea tratamentul", a comunicat Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai.
Prin urmare, Mihai Cotorabai a cerut autorităţilor, în data de 30 ianuarie, să revizuiască aceste norme legale și să întreprindă măsuri, astfel încât pacienta să ajungă să se trateze.
Apelul a fost adresat premierului Ion Chicu, ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, președintei Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Elena Bacalu, ministrului Finanțelor, Serghei Pușcuța, șefei Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Angela Belobrov.