Avocatul şi fiica Iulei Timoşenko susţin că autorităţile vor să o omoare
Viktor Ianukovici vrea să o omoare pe Iulia Timoşenko. Cel puţin aşa susţin fiica şi avocatul fostului premier ucrainean încarcerat. Într-un apel către autorităţile de la Kiev, Evghenia Timoşenko le cere să nu-i ucidă mama, iar avocatul opozantei susţine că preşedintele Ucrainei nu are nevoie de Timoşenko în viaţă.
"Regimul preşedintelui Ianukovici este gata să distrugă fizic opoziţia şi preşedintele nu are nevoie de Iulia Timoşenko vie, înainte de alegerile prezidenţiale din 2015. Dacă ar fi putut să o execute personal, în baza unei decizii a magistratului Kireev, ar fi făcut-o cu mare placere", a declarat Serghei Vlasenko.
Fiica Iuliei Timoşenko susţine, într-o declaraţie publicată de Batkivşcina, partidul mamei sale, că autorităţile vor să-i ucidă mama.
Acuzaţiile vin în contextul în care, vineri, Procuratura Generală de la Kiev a anunţat că fostul premier ucrainean este suspectat că ar fi organizat asasinarea unui deputat în anul 1996. Ancheta a stabilit că Timoşenko ar fi planificat omorul, împreună cu Pavel Lazarenko, un fost şef al Executivului de la Kiev, care este acum în Statele Unite, unde a fost condamnat pentru spălare de bani. Procurorul general al Ucrainei spune că cei doi au plătit aproape trei milioane de dolari pentru crimă.
Iulia Timoşenko este, în prezent, după gratii, după ce a fost condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare, pentru abuz de putere. Iar în aprilie 2012, justiţia ucraineană a început să examineze al doilea dosar pe numele fostului premier, în care este acuzată de deturnare de fonduri.