Azi e VINEREA MARE, zi de post negru. Ce NU avem voie să facem în această zi
Astăzi este Vinerea Mare, cunoscută şi ca Vinerea Patimilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Neagră. Este ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru mântuirea omenirii.
În Vinerea Mare, în biserici se nu oficiază Sfânta Liturghie. Este o zi de post sever sau post negru, în care nu se bea şi nu se mănâncă nimic, până seara, când este scos Sfântul Epitaf din altar.
Conform credinței creștine, în Vinerea Mare a avut loc răstignirea lui Iisus pe cruce și moartea lui pentru salvarea oamenilor de păcate. Se oficiază Denia Prohodului şi credincioşii înconjoară biserica.
După procesiune, Sfântul Epitaf este aşezat în altar, unde rămâne până la Înălţare.
În această zi, gospodinele opresc lucrul prin gospodărie. Nu se spală, nu se coace în cuptor şi nu se sacrifică păsări sau animale.
Tradiţia spune că dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul.
Totodată, în această zi nu se mănâncă urzici şi nu se foloseşte oţet pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oţet.
Se spune că dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și roditor, iar dacă nu plouă, va fi unul secetos.