Azilul groazei. Animalele de la un adăpost din Anenii Noi au ajuns să se mănânce între ele
Sute de câini şi pisici au ajuns să se mănânce între ele, deoarece nu sunt hrănite cu zilele. Urgia se întâmplă în apropierea Chişinăului, în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi. Dovadă sunt mai multe imagini video care au ajuns pe adresa redacţiei noastre. Semnalul de alarmă a fost tras de câțiva voluntari, dar şi de la foşti angajaţi ai azilului, care au fost concediaţi de către şefa adăpostului. Printre aceştia este şi Elena Lavrentieva, alături de care am mers să vedem ce se întâmplă, însă proprietara nu ne-a deschis poarta.
''Au venit într-o zi şi nu au găsit pe nimeni, următoarea zi la fel. Au adus mâncare. M-au chemat să vedem ce se întâmplă și am venit să vedem. Ea (şefa - n.r.) nu ne-a lăsat să intrăm. Am fost nevoiţi să sărim gardul.''
Femeia spune că imaginile din curtea adopostului au lăsat-o fără cuvinte.
"Aici, afară, erau căţeii, bucăţi... Ea (şefa - n.r.) călca peste ei fără nicio emoţie.''
Fosta angajată declară că în cei patru ani, cât a lucrat la azil, nu a văzut atâtea animale moarte ca acum.
"În toţi acei patru ani nu au murit atâtea animale câte au murit în trei luni. Când am plecat de la azil, erau 110 pisici, acum sunt doar 60.''
La azil a fost chemată poliţia. La scurt timp, au ajuns reprezentaţii primăriei din sat şi un veterinar, care au spus că vor lua măsuri. Volunatarii veniţi să hrănească animalele au rămas şocaţi de tabloul macabru.
''Cum aşa? E un azi. Câinii trebuie să fie hrăniţi, sătui şi îngrijiţi. Totul e suspect. E vreun laborator? Eu vă spun ce e. Femeia asta omoară animalele.''
A doua zi, voluntarii au venit din nou, însă nici de această dată, administratoare nu le-a deschis poarta. A fost solicitat, repetat, serviciul 112. Poliţiştii însă nu au întreprins nimic, invocând faptul că teritoriul este proprietate privată. Câţiva voluntari le-au prezentat probele video cu patrupezii sfărâmați.
''Tot nu sunt dovezi? Câinii se mănâncă între ei. De ce dovezi mai aveţi nevoie?''
''Materialul e înregistrat deja. Dumneavoastră o să trebuiască să depuneţi o declaraţie. De la o luni, în zilele lucrătoare, o să examineze materialul şi o să vadă cine-i administratorul.''
Administratoarea azilului nu a vrut să discute cu noi. Reprezentanţii Primăriei din Anenii Noi ne-a spus că sunt în căutarea unor soluţii urgente pentru a interveni în această situaţie.
''Primăria vrea să intervină, dar nu ştim cum, deoarece acest azil este proprietate privată."
Azilul activează de şapte ani, fiind susţinut financiar de o asociaţie din Germania.