BAC 2014: Motivele pentru care au fost daţi afară de la examene mai mulţi elevi din capitală
Din cei 12 000 de elevi din capitală care susţin Bacalaureatul în acest an, 26 au fost deja daţi afară şi se vor prezenta la teste anul viitor.
Potrivit responsabililor de la Primărie, dacă unii au fost daţi afară pentru că au fost prinşi copiind sau având asupra lor telefoane mobile, alţii au fost invitaţi să părăsească sălile de examen pentru că ar fi scris cu pixul de culoarea neagră sau fiindcă şi-ar fi scris numele şi prenumele într-un spaţiu greşit.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, s-a arătat nemulţumit că la unele centre de BAC s-au utilizat detectoare de metale manuale.
''Am văzut detectoare manuale. Elevii erau scanaţi cu mâna dintr-o parte în alta. Mai potrivit ar fi scanarea automată. Nici nu m-am gândit la scanare manuală'', a menţionat Dorin Chirtoacă.
Totodată, se pare că examenele de BAC se mai desfăşoară pe alocuri în sălile de sport. Dorin Chirtoacă a dispus efectuarea mai multor controale.
''Pe fiecare domenii de activitate trebuie făcute controale în săptămânile şi lunile următaoare. Trebuie identificate neajunsurile, scăpările, lucrurile de rea voinţă. Va fi o posibilitate de a îmbunătăţi lucrurile. Controalele trebuie să aibă un caracter permanent şi imprevizibil'', a mai spus edilul capitalei.
Chirtoacă a ţinut să precizeze că anul acesta, comparativ cu anii precedenţi, examenele de Bacalaureat se desfăşoară la un nivel mai ridicat.
- Emoţii mari în liceele din ţară: Se dă startul pretestării naţionale a candidaţilor pentru Bacalaureat
- Încă o zi până la primul examen de Bacalaureat. Ce reguli trebuie să respecte absolvenţii
- Primul examen de BAC din acest an: 12 elevi au fost daţi afară
- Al doilea examen de bacalaureat 2014: Au fost înregistrate 19 cazuri de fraudă