BAC 2015: Absolvenții liceelor au susținut cel de-al patrulea examen. "A fost cel mai stresant"
Absolvenţii liceelor au susținut cel de-al patrulea examen de bacalaureat. Pentru candidaţii de la profilul real, acesta a fost cel mai dificil, întrucât au avut proba la matematică. Anul trecut, cei mai mulţi elevi au picat anume la această disciplină. Testele au apărut pe Internet şi astăzi.
Unii absolvenţi susţin că examenul de astăzi a fost cel mai stresant:
"Am repetat, nu pot să spun că am învățat, pentru că nu poți să înveți în ajuns, de la emoții, stres. M-am odihnit, m-am culcat mai devreme ca să fiu odihnit astăzi."
"Eu sunt sigură în ceea ce știu și nu prea am emoții. Știu că mulți nu sunt pregătiți, nu degeaba avem mulți care pică, din păcate."
Timp de trei ore, candidaţii au fost aşteptaţi în curtea liceului de către părinţi şi profesori:
"E foarte stresant, dar sunt pregătiți. Suntem pentru aceea ca să nu să se copie, să fie cinstiți și să arate cunoștințele pe care le-au căpătat pe parcursul la 12 ani."
Testele la matematică şi istorie au fost postate pe reţelele de socializare imediat după începerea examenului. Membrii unui grup închis au discutat intens despre rezolvarea problemelor. La ieşirea din sălile de clasă, elevii au confirmat veridicitatea subiectelor plasate pe internet.
"Tema eseului a fost activitatea partidelor politice în România în 1918-1938 mi se pare că şi a fost foarte complicat, nu m-am pregătit de tema asta."
"Geometrie şi algebră. N-am scris nimic. De ce?"
"Ne-au anunţat din timp că dacă o să dorim la veceu după oră, o să cheme medicul şi dacă medicul hotărăşte că este necesitate de a pleca la veceu, o să plecăm la veceu."
La test s-au prezentat peste 23.000 de candidaţi. Până acum, 18 elevi au fost scoşi din sălile de examen pentru tentativa de a copia.